Un tren Regio care circula de la Gheorgheni la Târgu-Mureș a lovit o mașină, iar în urma impactului două femei și-au pierdut viața.
A treia pasageră din autovehicul, o adolescentă de 17 ani, a suferit leziuni minore și un atac de panică, fiind transportată la spitalul din Gheorgheni, relatează presa locală.
Potrivit biroului de presă al IPJ Harghita, cele două persoane decedate în accident sunt L.E. de 46 de ani (care se și afla la volanul autoturismului) și K.R. de 19 ani, ambele din Tulgheș.