Din primele informații, bărbatul decedat se afla la volanul unui autoturism care a intrat în coliziune cu o altă maşină.
"Şoferul unei dintre maşini a decedat, o victimă a fost preluată de SMURD şi două victime au fost preluate de Serviciul de Ambulanţă Judeţean", a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Bacău, Ema Tereş.
La locul accidentului au intervenit pompierii cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă, un echipaj SMURD şi unul de descarcerare, iar în sprijin au venit două ambulanţe de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean.
Poliţiştii rutieri efectuează cercetări la fața locului. În cauza a fost deschis un dosar penal privind infracţiunile de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă.