Jandarmul a fost reținut după ce inițial au fost arestați doi polițiști. Din imagini a reieșit că și jandarmul a fost implicat în acțiunea de imobilizare a bărbatului din Pitești, potrivit surselor Realitatea PLUS.
Acesta urmează a fi prezentat cu propunere de arestare preventivă.
Dosarul a fost preluat de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Militar București.
„La data de 20.04.2021, la Parchetul Militar de pe Iângă Tribunalul Militar Bucureşti a fost înregistrată cauza penală urmare declinării de competenţă dispuse de Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş, în vederea efectuării de cercetări cu privire la infracţiunile de purtare abuzivă, prev. de art. 296 alin. 1 şi 2 C.pen. şi lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte, prev. de art. 195 C.pen., presupus a fi săvârşite de către doi subofiţeri jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean „Basarab I” Argeş, în coautorat cu doi agenţi de poliţie din cadrul I.P.J. Argeş — Poliţia Municipiului Piteşti”, se arată într-un comunicat de presă transmis de Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti.
“În fapt, s-a reţinut că, la data de 16.04.2021, cei doi militari jandarmi, aflaşi în misiune de patrulare mixtă, împreună cu două echipaje de poliţie din cadrul I.P.J. Argeş — Poliţia Municipiului Piteşti, au intervenit la o terasă situată în incinta Autogării Sud Piteşti. La faţa locului, militarii jandarmi împreună cu cei doi agenţi de poliţie au acţionat asupra unei persoane de sex bărbătesc, au proiectat-o pe carosabil printr-o acţiune violentă, soldată cu decesul victimei. La acest moment în cauză, agenţii de poliţie care au acţionat în contextul mai sus menţionat se află în stare de arest preventiv. Cercetările continuă pentru elucidarea tuturor împrejurărilor de fapt şi stabilirea răspunderii penale în cauză”, scrie în comunicat.
Reamintim că scene cutremurătoare au fost surprinse vineri dimineață la Pitești atunci când un bărbat în vârstă de 63 de ani a murit în urma unei intervenții brutale a agenților de poliție. Mulți au comparat incidentul cu episodul uciderii afro-americanului George Floyd tot de către agenți de poliție, în mai anul trecut.
Raportul medico-legal preliminar a arătat că decesul a survenit prin asfixiere. Prin urmare, Tribunalul Argeș a decis arestarea preventivă a celor doi polițiști, cercetați pentru lovituri cauzatoare de moarte și purtare abuzivă.