Alison nu a vorbit public despre trauma la care a fost supusă în copilărie, până la vârsta de 42 de ani. Actrița s-a decis să ia cuvântul după ce a aflat despre un subterfugiu legislativ care permite agresorilor sexuali să scape de pedeapsă dacă aceștia sunt rude cu victimele lor. Violatorii erau exonerați de pedeapsa cu închisoarea – chiar dacă aceștia erau condamnați! - , urmând ore de consiliere psihologică care-i absolveau de la îndeplinirea sentinței.
Atunci când a aflat despre așa-zisa „excepție a incestului”, Alison și-a mobilizat toate forțele și a început o luptă de ani de zile cu sistemul judiciar din California.
„Majoritatea copiilor care sunt abuzați sexual sunt victimele rudelor, sau ai unor apropiați ai familiei. Așadar, nu poate fi vorba despre excepții, așa cum le spun ei. Este vorba despre o regulă! E absurd.”
Arngrim s-a implicat alăturându-se Asociației Naționale de Protecție a Copiilor din SUA (PROTECT), aducând în atenția autorităților acest tertip legislativ, apoi a înaintat o petiție senatorului republican Jim Battin. Acesta a inițiat o ordonanță pentru a corecta legea inițială, urmând a se elimina „excepția incestului”.
Alison Arngrim a declarat că lupta nu a fost ușoară, dar continuă să încurajeze și să educe populația despre importanța inițiativei personale, obligativitatea informării individuale și conștientizarea problemelor în amănunt.