”În dimineaţa zilei de ieri am fost sesizaţi de către un cetăţean care se plimba prin Parcul Pantelimon despre un câine căzut în lac. Câinele, epuizat şi speriat că nu reuşea să urce malul înalt, risca să intre în hipotermie după ce petrecuse deja cateva ore în apa rece a lacului. Un echipaj de intervenţie ASPA s-a deplasat de urgenţă la locaţia indicată şi a reuşit să scoată câinele”, a transmis, marţi, ASPA, într-o postare pe Facebook.
Potrivit sursei citate, este vorba despre un câine din rasa Malinois, care a fost transportat la adăpostul ASPA Mihăileşti, unde echipa medicală l-a consultat şi i-a acordat primul ajutor.
De asemenea, câinele a fost verificat şi s-a stabilit că are microcip şi este un câine cu deţinător. Având în vedere circumstanţele în care a fost găsit, a fost sesizată poliţia pentru a se verifica dacă este vorba despre un caz de abandon”, au mai transmis reprezentanții ASPA.