Medicii din Iași au intervenit de urgență ca să salveze viața unui copil abia născut. Bebelușul s-a intoxicat cu nitriți, după ce mama sa i-a preparat laptele praf cu apă din fântână.
Copilul, care are mai puțin de o lună, a ajuns întâi la spitalul din Suceava, în urma unui apel la 112. Mama sa a cerut ajutor, când a văzut că băiețelul respiră greu, iar pielea sa începuse să aibă o tentă albăstruie.
Doctorii din Suceava au transferat bebelușul la Spitalul de Copii din Iași. Aici, medicii au constatat că micuțul era intoxicat cu nitriți.
Femeia le-a spus doctorilor că îi dăduse lapte praf copilului, preparat cu apă din fântână. Nu s-a gândit că își putea pune în pericol fiul, din cauză că apa era contaminată cu nitriți.
Din fericire, după ce a primit tratament, copilul și-a revenit și a fost externat.