"La data de 20 mai 2023, ora 05,38, poliţiştii din cadrul Secţiei 10 Poliţie Rurală Panciu au fost sesizaţi prin SNUAU 112 de către un bărbat din comuna Ţifeşti cu privire la faptul că intenţionează să se sinucidă prin spânzurare. La faţa locului au intervenit imediat poliţişti din cadrul Secţiei 10 Poliţie Rurală Panciu, Poliţiei Oraşului Panciu, Serviciului pentru Acţiuni Speciale, un negociator din cadrul IPJ Vrancea, precum şi jandarmi şi pompieri. Operatorii 112 au stat de vorbă cu apelantul până la intervenţia echipajelor de intervenţie. În urma discuţiilor purtate de către negociatorul din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale Vrancea cu bărbatul în cauză, s-a reuşit detensionarea situaţiei şi scoaterea din imobil a acestuia", a precizat IPJ Vrancea.
Potrivit poliţiei, bărbatul, care s-a închis singur în locuinţă, avea asupra sa o butelie, un topor şi un cuţit, pe care ameninţa că le va folosi.
Ulterior, bărbatul în vârstă de 66 de ani a fost preluat de către lucrătorii din cadrul Serviciului de Ambulanţă Judeţean Vrancea şi internat la o secţie medicală.