Femeia originară din comuna Ilişeşti, judeţul Suceava, a sesizat în cursul zilei de sâmbătă, prin numărul de urgenţă 112, că a fost agresată de fostul soţ. Iniţial, poliţiştii au emis un ordin provizoriu de protecţie, prin care s-a dispus ca bărbatul să părăsească temporar locuinţa comună din Ilişeşti şi să păstreze o distanţă minimă de 50 de metri faţă de fosta soţie.
După ce şi femeia a fost audiată, anchetatorii au extins cercetările şi au adunat noi probe la dosar. Astfel, bărbatul a fost acuzat de violenţă în familie, lipsire de libertate în mod ilegal şi tentativă la infracţiunea de viol.
Potrivit poliţiştilor, vineri seară, bărbatul i-a adresat femeii ameninţări cu moartea, după care a scos-o cu forţa din casă şi a lovit-o, încercând totodată să întreţină relaţii sexuale cu aceasta fără acordul ei.
Agresorul a fost iniţial reţinut pentru 24 de ore, după care magistraţii de la Judecătoria Gura Humorului au decis arestarea preventivă a acestuia pentru 30 de zile.