„La data de 25 ianuarie 2021, în jurul orei 11:30, în cadrul Centrului de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Teleorman, polițiștii aflați în timpul serviciului au constatat că, în una dintre camerele de deținere, un bărbat este în stare de inconștiență, iar în urma manevrelor de resuscitare a fost declarat decesul.
În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că este vorba despre un bărbat, în vârsta de 54 de ani, pe numele căruia exista emisă o măsură privativă de libertate, din data de 15.12.2020, fiind cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor.
În cauză, a fost constituită o echipă de cercetare complexă sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Teleorman, efectuându-se cercetări pentru a stabili cauzele și împrejurările producerii evenimentului”, a anunțat Inspectoratul de Poliție al Județului Teleorman.