Adolescentul a decedat noaptea trecută era internat la ATI, în Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova. Tânărul era din Bucivăț și a ajuns la spital, potrivit conducerii unității medicale, sâmbătă. A fost internat la Terapie Intensivă, scrie realitateadecraiova.net.
De asemenea, contradictorii sunt și informațiile legate e vârsta sa. Reprezentații spitalului din Craiova spun că ar avea 17 ani, GCS a anunțat că este vorba despre un tânăr de 16 ani.
Alte 3 decese se încadrează la categoria de vârstă 30-39 ani, 13 la categoria de vârstă 40-49 ani, 21 de decese se încadrează la categoria de vârstă 50-59 ani, 84 la categoria de vârstă 60-69 ani, 83 la categoria de vârstă 70-79 ani și 77 la categoria de vârstă peste 80 ani.
Potrivit GCS, 231 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 7 pacienți decedați nu au înregistrat comorbidități, iar pentru 44 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.
Important de menționat este faptul că, din totalul de 282 de pacienți decedați, 260 erau nevaccinați și 22 vaccinați. Pacienții decedați vaccinați aveau vârste cuprinse între 16 și 84 de ani. Dintre pacienții decedați vaccinați, 20 prezentau comorbidități și 2 nu prezentau comorbidități.
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 14.943. Dintre acestea, 1.556 sunt internate la ATI. Din totalul pacienților internați, 417 sunt minori, 395 fiind internați în secții și 22 la ATI.