Eurodeputații din mai multe grupuri politice din Parlamentul European cred că pot forma o majoritate pentru a vota rezoluția care cere activarea Articolului 7 din tratatul UE, notează Politico.
Articolul 7, care nu a mai fost invocat până acum niciodată, duce la suspendarea dreptului de vot pentru Ungaria în Consiliul European.
Mișcarea parlamentarilor europeni vine drept răspuns la controversata lege adoptată în Ungaria, care ar putea duce la închiderea Universității Central Europene.
Moțiunea care ar putea fi votată chiar miercuri a fost înaintată de mai multe grupuri: Socialiști, ALDE, Verzi și GUE (stânga extremă).
Unii membri ai PPE, din care face parte Fidesz, partidul lui Viktor Orban, ar putea la rândul lor să voteze în favoarea textului.
"Parlamentul nu se poate comporta ca și cum nimic nu s-a întâmplat", a declarat Franck Engel, membru al PPE din Luxemburg. "Nu putem fi martori la alunecarea UNgariei spre autoritarism", a adăugat acesta.