Modificările vin după ce Comisia Europeană a stabilit noi niveluri pentru cadmiu şi plumb la produsele alimentare, în urma concluziilor experţilor conform cărora nivelurile actuale pot afecta sănătatea.
"Comisia Europeană a stabilit noi niveluri pentru cadmiu şi plumb pentru o mare varietate de produse alimentare. La baza acestei decizii a stat concluzia Autorităţii Europene pentru Siguranţa Alimentară (EFSA) şi a raportului FAO/OMS că plumbul poate cauza neurotoxicitate asupra dezvoltării la copiii mici şi probleme cardiovasculare şi nefrotoxicitate la adulţi, dar şi faptul că nivelurile actuale de expunere alimentară la plumb ar putea afecta dezvoltarea neurologică a fetuşilor, a sugarilor şi a copiilor", arată ANSVSA, într-un comunicat de presă transmis joi.
Conform sursei citate, în ceea ce priveşte cadmiul, având în vedere că acesta este toxic pentru rinichi şi poate cauza disfuncţie renală şi doza săptămânală tolerabilă de 2,5 μg/kg, EFSA a concluzionat că există subgrupuri de populaţie, precum vegetarienii, copiii, fumătorii şi persoanele care trăiesc în zone puternic contaminate, la care se poate depăşi doza săptămânală tolerabilă de aproape 2 ori. Prin urmare, este necesar ca expunerea actuală a populaţiei la cadmiu să fie redusă.
"Prin cele două regulamente, recent adoptate, au fost reduse nivelurile maxime de plumb existente la alimentele pentru sugari şi copiii de vârstă mică, organele comestibile de porcine, bovine, păsări de curte sare, ciuperci sălbatice, curcuma proaspătă, ghimbir proaspăt, vinuri licoroase şi condiment, precum şi nivelurile de cadmiu la anumite fructe precum citrice, fructe sămânţoase, fructe sâmburoase, zmeură, anumite legume precum ţelina, varza, alte legume cu frunze, seminţe oleaginoase, anumite cereale şi preparate pentru copii de vârstă mică", precizează Autoritatea.
Reprezentanţii ANSVSA adaugă că aceste modificări legislative intră în vigoare din 30 august pentru plumb şi din 31 august pentru cadmiu şi se aplică la nivel naţional.
Produsele alimentare introduse pe piaţă înainte de intrarea în vigoare a noilor reglementări pot rămâne pe piaţă până pe data de 28 februarie 2022.
"În România, Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), autoritate competentă în domeniul contaminanţilor alimentari, verifică, prin laboratoarele proprii şi în baza programelor de supraveghere şi control, inclusiv metale grele din diferite produse alimentare de origine animală şi nonanimală şi modul în care cerinţele legislative privind contaminanţii sunt puse în aplicare de către operatorii din domeniu", se mai arată în comunicat.