“Rangerii WWF-Rewilding au descoperit că 4 zimbri, printre care și primul pui conceput și adus pe lume în libertate în zona Banatului montan, au murit din cauza unei combinații de factori. Cei mai slăbiți dintre zimbri au fost alungați din turmă, ceea ce i-a făcut extrem de vulnerabili, drept urmare, cel puțin doi dintre ei au căzut pradă unei haite de câini hoinari ce s-a format în zonă.”, precizează documentul.
Echipa WWF a fost în teren împreună cu medicul veterinar și membri ai asociaței care gestionează fondul cinegetic, au analizat datele, urmele de pe cadavre și din jurul cadavrelor, precum și înregistrările de pe camerele de monitorizare amplasate în zonă, concluzionând că un grup de câini sălbăticiți a hăituit și atacat cel puțin două dintre exemplare (ambii masculi).
În zonă există o haită de 15 câini sălbăticiți. Aceștia nu sunt prădători naturali, ci unii care prădează fauna sălbatică, cu consecințe pe termen lung care nu pot fi încă măsurate. Aceste exemplare au fost observate de echipa WWF cu ajutorul camerelor de monitorizare (o haită de 8 exemplare și încă 4 alte exemplare izolate), de către membri ai asociației fondului cinegetic prin observare directă (15 exemplare de câini sălbăticiți hrănindu-se din cadavrul zimbrului ucis) și de către muncitorii forestieri (angajați pentru exploatările din zona Bobaia).
sursa: wwf.ro