Unii dintre localnici amenință chiar și cu greva foamei. Oamenii sunt disperați că autoritățile nu pot face nimic, iar mirosul îi alungă pe turiști. Și primarul localității este alături de protestatari.
Acesta a trimis memorii Ministrului Mediului Tancsoz Barna, însă, în afară de niște amenzi din partea Gărzii de Mediu, nu s-a întâmplat nimic.
Oamenii speră ca, prin protestul lor, să închidă groapa de gunoi.
Staţiunea Costineşti se confruntă de ani buni cu o problemă care pare să nu aibă rezolvare: groapa de gunoi. Mobilizaţi chiar de primar, oamenii şi-au strigat nemulţumirea în stradă, încă din 23 iunie, și asta deoarece s-au săturat să respire zilnic aerul poluat.
"Se simte mirosul. Bineînteles că ne deranjează. Mai avem și copii mici", a afirmat un localnic.
Localnicii pun scăderea numărului de turiști tot pe seama mirosului urât, care se simte în toată stațiunea.
"Ne omoară mirosul. E ceva de nedescris, mai ales acuma, că a dat căldura", spune un altul.
"Se sperie și turiștii. Zic: Domnă, de ce miroase în halul ăsta?", povestește o femeie.
"Am fost alături de locuitorii din Costinești și Schitu (...) îi așteptăm pe cei direct răspunzători de această situație... Am făcut o comunicare
și către ministrul Mediului și au promis că vor veni curând (...). Se pare că vor ajunge mai repede, săptămâna viitoare sau în maximum 2 săptămâni", spune Dumitru Jean, primarul comunei Costinești.
Încă din 2004, locuitorii din Costinești văd cum mormanele de gunoaie cresc sub ochii lor și ajung să-i sufoce, la propriu. Terenul pe care se află deșeurile este propritate privată, iar oamenii își pun speranța în autoritățile locale și în cele de la București pentru rezolvarea acestei situații.