Potrivit sursei citate, persoana în cauză făcea parte dintr-un grup organizat, format din peste 20 de membri, care a fost prins de furtună pe Creasta Bucşoiului.
"Primul trăsnet a căzut foarte aproape de grup, al doilea însă, l-a lovit în plin pe cetățeanul străin și l-a aruncat în prăpastie pe un vâlcel.
Martori la tragedie, colegii victimei au sunat după ajutor.
O echipa de salvatori a plecat imediat la locul accidentului, dar din păcate pentru victima era prea târziu ca să se mai facă ceva. Probabil a murit pe loc.
Mâine dimineață (duminică -n.r.), dacă vremea va fi favorabilă, se va încerca extragerea trupului cu ajutorul unui elicopter, dar se vor organiza și echipe terestre, pregătite să intervină", informează reprezentanții Salvamont, în postarea citată.