Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) şi-a exprimat sâmbătă preocuparea faţă de informaţiile potrivit cărora Turcia, ţară membră a Alianţei, ar fi folosit sistemul rusesc de apărare antirachetă S-400 pentru prima dată în timpul unui exerciţiu, relatează DPA.
"Acest sistem poate prezenta un risc pentru avioanele aliate şi poate afecta relaţiile dintre aliaţii NATO", a declarat o purtătoare de cuvânt a Alianţei cu sediul la Bruxelles.
"Aceasta este o decizie naţională pe care Turcia trebuie să o ia, dar sistemul S-400 nu poate fi integrat în sistemul de apărare antiaerian şi antirachetă al NATO", a subliniat aceasta.
"Este important ca Turcia să continue să lucreze cu alţi aliaţi pentru a găsi soluţii alternative", a adăugat ea.
Media turce au relatat anterior că guvernul de la Ankara a testat rachete sol-aer pentru prima dată în condiţii operaţionale în apropierea oraşului Sinop de la Marea Neagra vineri.
"Orice test cu sistemul de apărare antiaeriană S-400 de către Turcia, dacă se confirmă, este regretabil", a spus purtătoarea de cuvânt a NATO.
Comentarii similare pe acest subiect fuseseră formulate deja de Washington. SUA au exclus deja Turcia din parteneriatul lor cu privire la avioanele de luptă F-35 din cauza achiziţionării sistemului de rachete rusesc S-400 şi au ameninţat Ankara şi cu alte sancţiuni.
Pe de altă parte, Turcia susţine că are nevoie de propriul sistem de apărare antirachetă împotriva ameninţărilor din Siria vecină, o ţară afectată de un război civil.
Ankara mai spune că nu a primit nicio ofertă alternativă rezonabilă în acest sens de la partenerii săi din Alianţă.
S-400 este un sistem mobil de apărare antiaeriană care poate ţinti avioane, rachete şi alte obiective aeriene. Sistemul este compus în general din mai multe rachete, un radar, un post de comandă şi poate fi transportat de un camion. S-400 poate funcţiona cu rachete cu rază de acţiune scurtă, medie şi lungă.