”Am părăsit lucrările Comisiei înainte de această scenă de teatru absurd. Știam că așa vor sta lucrurile.
Ce am văzut acum a fost un punct de întâlnire între ridicol, grotesc, penibil, chestiuni care pentru un om politic par halucinante”, a declarat Robert Turcescu.
În opinia sa, în cadrul audierilor din comisie se aduc în discuție aspecte care nu au nicio legătură cu obiectul comisiei de anchetă.
”Vin oameni care sunt mai pregătiți la audieri decât membrii comisiei, vin și le furniează date. Ceea ce s-a întâmplat e punctul culminant de până acum al unui spectacol de teatru asburd. Am spus colegilor din Comisie să luăm o pauză până lămurim ceea ce a apărut între Comisia de Anchetă și ancheta în rem a Parchetului”, a mai afirmat Turcescu.
Deputatul a anunțat că face un apel către Liviu Dragnea, Călin Popescu Tăriceanu și Kelemen Hunor să se străduiască să trimită în comisie oameni ”care au habar despre ceea ce întreabă”.
”Zona Opoziției - noi, USR, PNL - ne-am izbit de majoritatea de nouă contra șase pe care o au cei de la PSD, ALDE, UDMR care au fixat ei calendarul audierilor, au stabilit pe cine să audieze. Azi am ajuns la această scenă ridicolă. Poate că unii așa au inteles să facă această chestiune. Eu mi-am luat rolul în serios, ca parlametar”, a mai precizat Turcescu.
Deputatul PMP a explicat și ce a dorit să transmită prin replica dată lui Adrian Țuțuianu, în care i-a spus acestuia ”să se uite bine la el”
”Zona Dâmboviței, de unde vine el, este una foarte interesantă. Dacă vă uitați cine este presedintele CJ Dâmbovița - un fost ofițer SRI. Dacă nu uitați că din Dâmbovița a venit și celebrul Ion Stan, fost șef al Comisiei SRI și el, dacă vedeți că fostul șef al SRI Prahva, care a lucrat în fosta Securitate a fost transferat la conducerea SRI Dâmbovița, eu zic că e ceva în plaiurile din Dâmbovița. Bate un aer de SRI câdn vine vorba de conducerile județului. De-asta am zis că e bine ca domnul ȚuȚuianu să se uite bine în oglindă”, a afirmat el.
Robert Turcescu susține că nu Fifor este adevăratul conducător al Comisiei, ci aceasta ar fi ”dirijată” de Adrian Țuțuianu.
”Comisia aceasta de anchetă nu e condusă de domnul Fifor, care e un om decent, ușor încurcat de poziția pe care o ocupă. Este dirijată de domnul Țuțuianu. El fixează, dă semnalul, respinge orice intervenție de bun-simț a Opoziției în legătură cu cine să fie audiat la Comisie. Sentimentul meu este că l-au pus acolo de formă pe Fifor”, a mai declarat Turcescu.