O analiză VoxPublică prezintă competiţia în teatru politic cu două personaje decise să joace noi şi noi roluri pentru victorie:
- sondajele îi arată la egalitate sau la diferențe mici, lupta pare strânsă deși au fost momente în campania asta în care Clinton era dată clar câștigătoare
- e atâta încredere în cifre și e atât de pus la punct spectacolul jurizării că în curând o să știm câștigătorul înainte să înceapă dezbaterea. Reacțiile presei liberale au fost pe măsură de ridicole. Până în ultimul an se remarcau prin faptul că nu pot fi atât de ridicole precum Fox. Nu mai e valabilă treaba
- o pauză de România. Nu putem să nu remarcăm ce presă proastă nedreaptă are Trump în România. 80% dintre comentatorii, analiștii, politicienii de la noi vorbesc ca el când vine vorba de business.
- Trump măcar și-a jucat propria partitură. Hillary a jucat partitura celei care se trage din săraca clasă de mijloc americană, a jucat partitura anti-Wall Street (la care probabil mulți americani s-au tăvălit de râs). Deci da, Clinton a câștigat pentru că a jucat rolul cu mai multă osârdie. Un rol în care trebuia să bage și ceva din partitura Sanders. Efectul a fost epocal, Clinton mai avea puțin și plângea în legătură cu biografia zbuciumată de ”om pornit de jos”.
TEXTUL INTEGRAL TRUMP VS. CLINTON
- da, la un moment dat Trump era băiatul de bani gata care a distrus America, în timp ce Clinton nici nu cunoaște pe nimeni pe Wall Street.
- Clinton, luptătoare împotriva marilor corporații, luptătoare pentru taxare, asta am reținut în seara asta, așa a vrut să se propună. Trump și-a bâlbâit strategiile, ceva între protecționism și sancțiuni pentru afaceriștii care pleacă din țară. Mai avea puțin și spunea că o să construiască un zid la granița cu Mexicul ca să nu plece capitalul spre sud, nu ca să împiedice presiune mâinii de lucru ieftine dinspre sud. Trump spune că o să taxeze drastic produsele manufacturate în afara granițelor. Deci și el gândește un soi de taxare a afacerilor, una chiar mai concretă decât cea ”de principiu” enunțată de Clinton…
- Clinton a continuat vânătoarea alegătorilor lui Sanders, de fapt, adică un segement care din ură pentru Clinton ar putea întoarce ușor armele. Nu întâmplător, totul a început cu câteva litanii despre inegalitatea americană. Bani în buzunarul muncitorului american, cum se expimă ei, adică ridicarea salariului minim spune Clinton. E ceva, numai că trebuie să fii și crezut când o spui. (Costi Rogozanu)