Eurostar aștepta redeschiderea unuia din cele două tuneluri în cursul serii de sâmbătă, însă traficul feroviar va fi reluat abia duminică dimineață, a precizat Nicolas Petrovic.
'Apreciem că vom avea numai un tunel din cele două pentru întreaga zi de mâine (duminică), prin urmare se vor înregistra întârzieri toată ziua', a adăugat directorul, evaluând aceste întârzieri la aproximativ o oră.
În schimb, trenurile prevăzute în ambele sensuri vor circula, a afirmat aceeași sursă.
'Clienții care au bilete pentru mâine (duminică) se pot prezenta normal' la gară, a menționat el. Cei al căror tren a fost anulat sâmbătă, și ale căror bilete vor fi rambursate, sunt invitați să contacteze centrul de apel al Eurostar pentru a obține o nouă rezervare.
'Vom schimba biletele, însă trenurile sunt deja pline' pentru duminică, a atras atenția Nicolas Petrovic.
Traficul feroviar a fost suspendat sâmbătă după-amiază în tunelul de sub Canalul Mânecii după ce s-a detectat fum într-o navetă care transporta camioane.
Eurotunnel a informat că a fost descoperit un incendiu de 'mici dimensiuni', dar 'pe punctul de fi stins'.
Societatea feroviară are în vedere reluarea traficului 'sâmbătă seară în tunelul sud', celălalt fiind blocat de naveta avariată.