Familia copilului locuieşte în apropierea unităţii, iar tatăl a venit la poarta detaşamentului pentru a cere sprijinul pompierilor.
"Fără să stea prea mult pe gânduri, trei pompieri au urmat bărbatul până la apartamentul de la al doilea etaj dintr-un bloc de locuinţe de vis-a-vis. Acolo, o mamă îşi ţinea în braţe bebeluşul de un an şi jumătate care începuse să se învineţească din cauza unei bucăţi de măr cu care s-a înecat. Imediat, Ionuţ a luat copilul şi i-a aplicat manevrele pentru a-i scoate bolul alimentar. După scurt timp, copilul a început să plângă, semn că îşi revine. Costel şi Marius au fost alături de Ionuţ şi l-au ajutat pentru ca bebeluşul să trăiască", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ, locotenentul Irina Popa.
Ulterior, pompierii au solicitat un echipaj SMURD, care a preluat copilul şi l-a transport la secţia Pediatrie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Piatra-Neamţ.
Cei trei pompieri care au salvat viaţa bebeluşului sunt plutonierul adjutant şef Costel Ciocan, plutonierul adjutant Ioan Ciucanu-Stache şi plutonierul major Marius Claudiu Catană, precizează ISU Neamţ.