Purtătorul de cuvânt al ISU Mehedinți, Mona Voicu, a declarat că aceștia lucrau la execuția unei canalizări în cartierul Aluniș al municipiului Drobeta Turnu Severin, potrivit Agerpres.
"În acest moment, lucrătorii noștri au reușit să scoată de sub pământ un bărbat de 46 de ani. Îl vom trimite la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență din Drobeta Turnu Severin", a precizat Voicu.
Potrivit sursei citate, celelate două persoane sunt încă acoperite de pământ, intervenția salvatorilor fiind foarte dificilă din cauza spațiul îngust al șanțului la care săpau.