Potrivit reprezentanților Spitalului Clinic Județean Arad, trei medici, dintre care unul rezident, au fost diagnosticați pozitiv cu virusul SARS-CoV-2.
Conform anchetei epidemiologice, unul dintre medici, care își desfășoră activitatea în cadrul Secției Clinice ORL, s-a infectat în urma contactului cu persoane care provin dintr-una dintre localitățile carantinate ale județului Arad.
„Medicul nu a intrat în contact cu pacienții secției și a solicitat testarea”, menționează reprezentanții Spitalului, într-un comunicat de presă transmis astăzi.
Medicul pediatru a fost depistat pozitiv înainte de întoarcerea din zile libere plătite, conform protocolului stabilit la nivelul spitalului.
În privința medicului rezident ortoped, ancheta epidemiologică arată că acesta s-ar fi infectat în perioada concediului de odihnă efectuat în Grecia. Reprezentanții unității medicale au ajuns la această concluzie pentru că, la plecare, spun ei, testul a fost negativ, iar testul de control, făcut înainte de începerea activității pe secție, a ieșit pozitiv.