Această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă spre judecare, situaţie care nu poate să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.
DNA a anunţat, marţi, printr-un comunicat de presă, trimiterea a judecată a mai multor persoane.
Astfel, în stare de arest la domiciliu, sunt trimişi în judecată inculpaţii:
HORGEA CRISTIAN, la data faptelor şef al Agenţiei de Control şi Încasare Nădlac II şi vicepreşedinte al organizaţiei judeţene a unui partid politic, pentru comiterea următoarelor infracţiuni:
- luare de mită în formă continuată (două fapte),
- trafic de influenţă în formă continuată,
- folosirea influenţei sau autorităţii de către persoana care ocupă o funcţie de conducere în cadrul unui partid politic în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite în formă continuată
MIUŢESCU ELISABETA, la data faptelor controlor trafic în cadrul Agenţiei de Control şi Încasări Nădlac II, pentru comiterea următoarelor infracţiuni:
- trafic de influenţă în formă continuată (trei fapte din care una în formă continuată),
- complicitate la folosirea influenţei sau autorităţii de către persoana care ocupă o funcţie de conducere în cadrul unui partid politic în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite,
- complicitate la luare de mită în formă continuată,
De asemenea, sub control judiciar, au fost trimişi în judecată:
ISPRAVNIC CRISTIAN ILIE, la data faptelor director general regional al Direcţiei Regionale de Drumuri si Poduri (D.R.D.P.) Timişoara şi vicepreşedinte al organizaţiei judeţene a unui partid politic, pentru comiterea următoarelor infracţiuni:
- folosirea influenţei sau autorităţii de către persoana care ocupă o funcţie de conducere în cadrul unui partid politic în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite în formă continuată,
- luare de mită în formă continuată,
- abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit,
DIMA CRISTIAN, la data faptelor şef al Agenţiei de Control şi Încasări Jimbolia, perntru comiterea următoarelor infracţiuni:
- complicitate la folosirea influenţei sau autorităţii de către persoana care ocupă o funcţie de conducere în cadrul unui partid politic în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite în formă continuată,
- complicitate la luare de mită în formă continuată,
LUCACIU MIRCEA ANDREI, la data faptelor şef la Departamentul Venituri din cadrul Direcţiei Regionale de Drumuri si Poduri (D.R.D.P.) Timişoara, pentru comiterea următoarelor infracţiuni:
- complicitate la folosirea influenţei sau autorităţii de către persoana care ocupă o funcţie de conducere în cadrul unui partid politic în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite în formă continuată,
- luare de mită,
PASCU PATRICIU MIREL, la data faptei şef al Departamentului Juridic din cadrul Direcţiei Regionale de Drumuri si Poduri (D.R.D.P.) Timişoara, pentru comiterea unei infracţiuni de folosire a influenţei sau autorităţii de către persoana care ocupă o funcţie de conducere în cadrul unui partid politic în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite,
BĂEŢAN VASILE ALIN, la data faptelor inginer în cadrul Direcţiei Regionale de Drumuri si Poduri (D.R.D.P.) Timişoara, pentru comiterea următoarelor infracţiuni:
- complicitate la folosirea influenţei sau autorităţii de către persoana care ocupă o funcţie de conducere în cadrul unui partid politic în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite,
- complicitate la abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit,
În stare de libertate au fost trimişi în judecată:
CĂPRAR DOREL GHEORGHE, deputat în Parlamentul României şi preşedinte al organizaţiei judeţene a unui partid politic, pentru comiterea următoarelor infracţiuni:
- folosirea influenţei sau autorităţii de către persoana care ocupă o funcţie de conducere în cadrul unui partid politic în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite în formă continuată,
- complicitate la luare de mită în formă continuată,
TRIPA FLORIN DAN, deputat în Parlamentul României şi secretar executiv în cadrul Biroului Permanent al organizaţiei judeţene a unui partid politic, pentru comiterea următoarelor infracţiuni:
- folosirea influenţei sau autorităţii de către persoana care ocupă o funcţie de conducere în cadrul unui partid politic în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite în formă continuată,
- complicitate abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit,
CHISĂLIŢĂ IOAN NARCIS, senator în Parlamentul României şi secretar executiv în cadrul Biroului Permanent al organizaţiei judeţene a unui partid politic, pentru comiterea unei infracţiuni de folosire a influenţei sau autorităţii de către persoana care ocupă o funcţie de conducere în cadrul unui partid politic în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite,
JIVAN LUMINIŢA MARIA, deputat în Parlamentul României, pentru comiterea unei infracţiuni de folosire a influenţei sau autorităţii de către persoana care ocupă o funcţie de conducere în cadrul unui partid politic în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite,
ZAMISKA IOAN – IAROMIR, la data faptelor controlor trafic în cadrul Agenţiei de Control şi Încasări Nădlac 1, pentru comiterea următoarelor infracţiuni:
- complicitate la folosirea influenţei sau autorităţii de către persoana care ocupă o funcţie de conducere în cadrul unui partid politic în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite,
- dare de mită,
MUNTEANU BOGDAN ANDREI, la data faptelor şef al Biroului Încasări Venturi din cadrul Direcţiei Regionale de Drumuri si Poduri (D.R.D.P.) Timişoara, pentru comiterea următoarelor infracţiuni:
- luare de mită în formă continuată,
- trafic de influenţă în formă continuată.
”Având în vedere că, printre altele, în cadrul unor agenţii de control şi încasare situate în punctele de trecere a frontierei de pe raza judeţului Arad ar fi existat obiceiul ca funcţionarii care îşi desfăşoară activitatea să încaseze de la transportatori, pe lângă taxele legale şi sume de bani cu titlu de mită, pentru a nu constata şi aplica anumite sancţiuni acestora, cercetările în prezenta cauză s-au desfăşurat pe două paliere”, arată DNA, în rechizitoriu.
Primul palier era “protecţia” oferită de persoanele cu funcţii de conducere controlorilor de trafic, la locul de muncă, în schimbul unor sume de bani (între 100 – 500 euro lunar).
Spre exemplu, pentru a oferi „protecţie”, în perioada septembrie 2016 - noiembrie 2019, inculpata Miuţescu Elisabeta ar fi pretins şi primit de la o persoană având funcţia de controlor de trafic (martor în cauză) suma totală de 19.300 de euro. În aceeaşi manieră ar fi procedat şi inculpatul Horgea Cristian, care, în intervalul 28.02.2019 – 13.11.2019, ar fi pretins şi primit de la acelaşi martor sumele de 900 de euro şi 250 de lei.
Al doilea palier la care face rferire DNA este ”modalitatea în care se făceau angajările în structurile locale ale Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (C.N.A.I.R.), respectiv pe linie de partid şi cu remiterea unor sume de bani”.
”Astfel, în perioada iunie – noiembrie 2019, inculpaţii Ispravnic Cristian Ilie, Horgea Cristian şi Căprar Dorel Gheorghe şi-ar fi folosit influenţa conferită de calităţile lor de persoane cu funcţie de conducere într-un partid politic pentru angajarea a cinci persoane pe funcţiile de controlor trafic în cadrul D.R.D.P. Timişoara, prin fraudarea concursului pentru ocuparea acelor posturi. De menţionat este faptul că posturile respective ar fi urmat să fie ocupate numai după ce s-ar fi analizat, la nivel de conducere a partidului, ofertele candidaţilor, urmând ca decizia finală să îi aparţină inculpatului Căprar Dorel Gheorghe”, a mai transmis DNA:
Potrivit procurorilor, existau şi situaţii în care candidaţilor care aveau susţinere politică să nu li se mai pretindă şi remiterea unor sume de bani.
”Distinct de folosirea influenţei politice pentru ocuparea posturilor de controlor trafic, inculpatul Ispravnic Cristian ar fi acceptat ca cele cinci posturi să fie ocupate prin fraudarea concursului în schimbul unor sume de bani ce ar fi fost negociate între 5.000 şi 10.000 de euro de persoană; Horgea Cristian ar fi pretins ca patru din cele cinci posturi să se ocupe în schimbul unor sume cuprinse între 4.000 de euro şi 10.000 de euro, iar Lucaciu Mircea (numit între timp şef al Departamentului Venituri) ar fi acceptat ca unul dintre posturi să fie ocupat în schimbul sumei de 4.000 de euro”, se mai arată în documentul procurorilor.
”În ceea ce-l priveşte pe inculpatul Căprar Dorel Gheorghe, acesta ar fi pretins şi acceptat ca două dintre posturi să fie ocupate în schimbul sumei de câte 5.000 de euro fiecare, pretinzând ca banii să fie remişi în mod direct la casieria organizaţiei judeţene de partid”, mai arată DNA.
Potrivit procurorilor, cercetările au mai stabilit că şefii din cadrul D.R.D.P Timişoara sau în alte instituţii locale sau regionale, susţinute de partid în acele funcţii, ar fi avut obligaţia de a plăti o taxă lunară la casieria organizaţiei judeţene de partid, cuantumul taxei raportându-se la funcţia deţinută.
”Separat de aceste sume lunare, persoanele cu funcţii de conducere susţinute în acele funcţii de partid ar fi avut obligaţia de a plăti şi alte sume de bani, raportat la necesităţile de moment şi solicitările persoanelor cu funcţii de conducere din partid, identificându-se o asemenea situaţie când inculpatul Căprar Dorel Gheorghe ar fi pretins şi primit suma de 4.500 de lei de la inculpaţii Horgea Cristian, Lucaciu Mircea şi inculpatul Munteanu Bogdan (câte 1.500 lei fiecare) pentru plata cheltuielilor ocazionate de primirea unei delegaţii din Japonia. Într-un context asemănător, inculpaţii Jivan Luminiţa Maria, Căprar Dorel Gheorghe, Tripa Florin, Chisăliţă Ioan Narcis, Horgea Cristian şi Ispravnic Cristian Ilie, în calitate de persoane cu funcţii de conducere în cadrul unui partid politic, şi-ar fi folosit influenţa şi autoritatea pentru numirea, cu încălcarea legii, a unor persoane în posturi de conducere şi execuţie din cadrul Direcţiei Regionale de Drumuri si Poduri (D.R.D.P.) Timişoara”, mai arată DNA.
În cauză s-a dispus instituirea măsurii asiguratorii a sechestrului, asupra unor bunuri mobile şi imobile ce aparţin inculpatei Miuţescu Elisabeta.
Referitor la prejudiciul cauzat prin angajarea în mod nelegal a inculpatului Băeţan Vasile Alin pe funcţia de inginer în cadrul D.R.D.P. Timişoara, până la data emiterii rechizitoriului, Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (C.N.A.I.R.) nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.
În aceeaşi manieră au procedat şi organizaţiile judeţene Arad şi Caraş - Severin ale unui partid politic, cărora li s-a solicitat să precizeze dacă se constituie parte civilă, având în vedere că imaginea şi credibilitatea acestora ar fi putut fi lezată prin activitatea infracţională descrisă mai sus.
Dosarul a fost trimis spre judecare Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu propunere de a se menţine măsurile preventive şi asigurătorii dispuse în cauză.
”În cauză, procurorii au beneficiat de sprijinul ofiţerilor de poliţie din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie. Faţă de suspecţii Ţinte Raul şi Lazarov Nicoleta a fost dispusă soluţia clasării iar în cazul inculpatei Stoenescu Anca-Patricia s-a dispus disjungerea cauzei şi continuarea cercetărilor”, a mai transmis DNA.