"De azi transportul public din București este oficial și pe hărțile Google! Oricine intră pe Google Maps și vrea să vadă cum ajunge dintr-un loc în altul folosind transportul public va primi informațiile dorite integrate în această aplicație. Pot fi găsite variantele de transport public pentru toată regiunea București – Ilfov, incluzând aici transportul STB, STV, cel spre Chitila și Buftea, dar și programul metroului și al trenurilor de la Gara de Nord la Aeroportul Otopeni.
Datele pentru transportul public la suprafață sunt preluate automat de pe serverele Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București – Ilfov (TPBI), iar acum, într-o primă etapă, se afișează planificarea curselor. Ulterior, vom afișa în timp real funcționarea mijloacelor de transport public, pentru ca bucureștenii să-și poată planifica exact timpii de deplasare folosind harta direct de pe telefonul mobil", scrie Nicușor Dan, în mesajul citat.