Comunicatul integral al transportatorilor:
„Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (COTAR), APTE 2002 și APULUM au luat act cu îngrijorare de derapajele repetate ale conducerii Omniasig-Viena Insurance Group, prin reprezentantul său, Mădalin Roșu, care consideră că cetățenii români nu ar trebui să protesteze împotriva creșterii prețului RCA, iar eventuale acțiuni de protest ale transportatorilor la adresa creșterii nesimțite și fără rațiune a prețului RCA, din ultimele 6 luni, reprezintă „acțiuni putiniste”.
Conducerea grupului Omniasig-Vienna Insurance Group, reprezentată prin domnul Mădălin Roșu, care ocupă atât funcția de Mananging Board Member – Omniasig VIG, cât și de Președinte al Biroului Asigurătorilor de Autovehicule din România, a transmis public, pe o rețea de socializare, următoarele: „amenințările unor asociații de profil că vor bloca orașele cu camioanele, dacă nu se plafonează primele RCA, sună a acțiune putinistă, cu pumnul în gură (…)”. Totuși, exact cei care comentează în acest fel sunt cei care bagă astfel pumnul în gură tuturor celor 8 milioane de români plătitori de polițe RCA.
Amintim tuturor cetățenilor acestei țări că în urmă cu 5 ani a mai fost înregistrată o majorare speculativă a prețului RCA, în urma căreia transportatorii au protestat la nivel național, prețul RCA a fost recalculat și plafonat pentru 6 luni, iar la presiunea transportatorilor, Consiliul Concurentei a demarat – cu mare greutate – o anchetă, din care a reieșit că asiguratorii din România „nu şi-au mai stabilit în mod independent tarifele, ci au acţionat concertat pe piaţă, ţinând cont de discuţiile de a-şi majora tarifele purtare în cadrul asociaţiei”.
Practic, timp de 4 ani, firmele de asigurări din România au desfășurat o acțiune ilegală de tip cartel, fiind amendate cu suma de 53 de milioane de euro de către Consiliul Concurenței. În mod evident, una dintre firmele gasite vinovate este chiar Omniasig – Vienna Insurance Group, al cărui reprezentant face zilele astea baășcălie de prețul RCA, comparându-l cu prețul unor covrigi, iar o eventuală acțiune de protest din partea transportatorilor față de creșterea nesimițită și fără justificare a prețului RCA, cu peste 250%, din ultimele luni, reprezintă o „acțiune putinistă”.
Reamintim tuturor românilor faptul că reprezentantul Omniasig – Vienna Insurance Group a recunoscut în fața Parlamentului României, în urmă cu câteva săptămâni, faptul că cheltuielile cu daunele plătite de asiguratorii din România reprezintă sub 35% din prețul RCA. Restul cheltuielilor, de 65%, reprezintă cheltuieli administrative și profit. Practic, dintr-un tarif mediu de 1.050 de lei, cât este media anualizată a tarifului RCA pe trimestrul IV al anului 2021, 367,5 lei reprezintă cheltuielile asiguratorilor cu despăgubirile, iar diferenta de 682,5 lei reprezintă cheltuielile administrative și profitul firmelor de asigurări.
În concluzie, dintr-un un preț mediu al RCA-ului de 212 euro, 74 euro reprezintă cheltuieli cu daunele, iar 138 de euro ajung în cu totul alte destinații decât plata despăgubirilor. Același membru al conducerii Omniasig-Viena Insurance Group, consideră că prețul RCA este unul scăzut, fiind echivalentul unor covrigi „și probabil undeva, cumva 1 covrig, 2 covrigi poate că par prea scumpi pentru protecția vieții celor dragi din mașină.”
„Când obții venituri cumulate de 10.000 de euro pe lună, din banii celor de care-ți poți bate joc, un RCA de 1.050 de lei reprezintă echivalentul a doi covrigi. Cu toate aceste, conducerea Omniasig – Vienna Insurance Group nu ar trebui să uite ca cei 2 covrigi reprezintă pentru mulți români echivalentul ratei lunare pentru creditul la casă. Stimati asiguratori, atunci când 8 milioane de români vă plătesc salariile lunare de zeci de mii de euro ale conducerii firmelor de asigurări din România, nu strică să dați dovadă de mai mult bun simț față de cei obligați să vă cumpere RCA – urile care nu despăgubesc atunci când ai un accident!”, a declarat Vasile Ștefănescu, președintele COTAR.
COTAR a transmis, în 22 martie, scrisori de protest către următoarele instituții:
Ambasada Austriei în România
Conducerea Vienna Insurance Group din Austria
Autoritatea de Supraveghere Financiară
Uniunea Națională a Societăților de Asigurare-Reasigurare din România (UNSAR)
Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România – organizație prezidată chiar de reprezentantul Omniasig – Vienna Insurance Group”.
Comentariul care a provocat reacția COTAR (sursă: Ziuacargo.ro)