Persoanele salvate au fost primite pe platforma petrolieră Miskar, din dreptul oraşului Zarzis, situat în sudul Tunisiei, a precizat Ministerul Apărării din țară.
Un purtător de cuvânt al Organizaţiei internaţionale pentru migraţie (OIM), Flavio Di Giacomo, a indicat pe Twitter că migranţii plecaseră duminică din portul libian Zouara, situat la 150 km de Zarzis.
Semiluna Roşie tunisiană a anunţat că cel puţin 57 de migranţi s-au înecat în timp ce ambarcaţiunea în care se aflau a naufragiat, iar 33 au fost salvaţi, a trasmis Reuters.
”Treizeci şi trei de bengalezi au fost salvaţi şi alţi 57 s-au înecat”, ei aflându-se într-o ambarcaţiune cu aproximativ 90 de migranţi care plecase din Libia către Europa.
Tunisia aduce periodic la ţărm migranţi naufragiaţi care pleacă din Libia vecină în Mediterana Centrală cu destinaţia Europa, una dintre cele mai periculoase rute utilizate de migranţi, potrivit Agerpres.