”Au fost recuperate opt cadavre. Operaţiunile de salvare sunt în curs de desfăşurare”, a declarat un oficial din cadrul Ministerului Apărării.
Potrivit autorităților, peste 380 de persoane au fost salvate. Șase dintre acestea se află însă în stare critică.
Tragedia s-a produs vineri seară. Din cauza alunecărilor de teren, mai multe drumuri au fost blocate. Autorităţile fac eforturi pentru a reface reţeaua de comunicaţii după ce drumurile au fost închise din cauza căderilor masive de zăpadă, a precizat Tirath Singh Rawat, prim-ministrul statului, potrivit Agerpres.
În februarie, tot în statul Uttarakhand, desprinderea unui fragment dintr-un gheţar, urmată de alunecări de teren şi de viituri, a dus la moartea a peste 200 de persoane şi a distrus două proiecte hidroelectrice.