"Un război absurd amenință viețile a sute de milioane de cetățeni ai UE, iar instituțiile Uniunii Europene au obligația să acționeze, acum mai mult ca oricând, pentru a evita o catastrofă ce ne poate distruge viețile.
Butonul roșu pe care îl folosește Rusia la Centrala de la Zaporojie ne arată în fiecare zi că devine tot mai mare amenințarea nucleară. De aceea, vă cerem ca, împreună cu statele membre, să mobilizați mai energic întreaga comunitate internațională pentru a înțelege că războiul ruso-ucrainean nu mai este despre nedreptate și atacul unui stat care nu a provocat cu nimic, ci s-a transformat într-un război care amenință viețile a sute de milioane de europeni.
Țările de pe flancul estic al Uniunii Europene sunt vizate direct, la fel ca Ucraina sau R. Moldova. Inclusiv cetățenii Federației Ruse vor avea de suferit dacă Moscova nu este constrânsă să înceteze de îndată acest război și să se retragă de la Centrală Nucleară ocupată în Zaporojie.
Aveți de gestionat una dintre cele mai grave crize de securitate din ultimii 80 ani și este esențial ca în următoarele ore și zile europenii să vadă demersuri consistente din partea diplomației pentru a evita o catastrofă.
Ne-am convins de mult că pentru Putin, la fel ca și pentru predecesorul său Stalin, viața oamenilor nu valorează nimic. Este crucial să se facă tot ce este necesar pentru a opri aceasta amenințare ce poate avea consecințe apocaliptice", a afirmat Eugen Tomac, într-o postare pe pagina sa de Facebook.