Propunerea legislativă a primit 83 de voturi ”pentru”, 46 ”împotrivă” și o abținere.
Potrivit propunerii, juniorii şi copiii legitimaţi la structurile sportive care practică sportul în mod organizat, pentru a participa la competiţii sportive naţionale şi internaţionale oficiale, sunt consideraţi sportivi de performanţă şi beneficiază lunar de un stimulent financiar sub forma tichetelor valorice denumit "tichet de sportiv".
”Pentru a avea o motivare în sistemul sportiv, trebuie să ai o miză corespunzătoare a muncii, iar tichetele de sportiv vin în ajutorul celor care practică sportul de performanţă, fiind un stimulent financiar în rândul copiilor legitimaţi la structurile sportive”, se arată în expunerea de motive.
Tichetele de sportiv sunt bonuri de valoare pe suport de hârtie destinate exclusiv pentru acoperirea unor cheltuieli privind practicarea sportului de performanţă, ce pot fi utilizate numai pe teritoriul României, pentru servicii sau bunuri furnizate de persoane juridice cu care Ministerul Tineretului şi Sportului a încheiat un acord în acest sens.
Perioada de valabilitate fiind de un an de la data emiterii.
Inițial, valoarea unui tichet trebuia să fie de 150 de lei. Plenul Senatului a votat însă și un amendament prin care a fost redusă la doar 50 de lei, potrivit hotnews.
Propunerea legislativă de modificare a Legii educaţiei fizice şi sportului 69/2000 va fi trimisă Camerei Deputaților, for decizional în acest caz.