Banii vor fi asigurați din fonduri externe nerambursabile, mai exact din Fondul de ajutor european destinat celor mai defavorizate persoane.
”Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă se aprobă Schema naţională de sprijin pentru persoanele vârstnice şi pentru persoanele fără adăpost, prin acordarea de tichete sociale pe suport electronic pentru mese calde. Destinatarii finali sunt: a) persoanele care au venituri la nivelul indemnizaţiei sociale pentru pensionari, în vârstă de 75 de ani împliniţi sau peste această vârstă; b) persoane/familii fără adăpost, inclusiv persoanele/familiile care au fost evacuate şi familiile cu copii care nu au domiciliu stabil, mai ales cele monoparentale”, prevede actul normativ.
Potrivit legii, valoarea nominală a tichetului, de 180 lei/lună, se va actualiza prin hotărâre de guvern cu cel puţin 90 zile înainte de a se încheia anul calendaristic, pentru anul calendaristic următor.
Acordarea tichetelor se face de către Ministerul Fondurilor Europene, prin structura de specialitate. Contravaloarea tichetului social pe suport electronic reprezintă venit neimpozabil, conform Codului fiscal.
Tichetele sociale pe suport electronic pentru mese calde acordate destinatarilor finali au ca sursă de finanţare Programul operaţional POAD 2014-2020 şi se decontează, în limita bugetului disponibil pentru această măsură, în conformitate cu regulile de eligibilitate POAD.
Ministerul Fondurilor Europene este coordonatorul acestei Scheme pentru acordarea de tichete sociale pe suport electronic pentru mese calde, iar organizaţiile partenere sunt Instituţia Prefectului şi autorităţile administraţiei publice locale, care întocmesc şi actualizează listele cu persoanele defavorizate care vor beneficia de acest ajutor. Autoritățile vor selecta unităţile de alimentaţie publică, cantine, restaurant, bufete sau orice alte tipuri de unităţi care comercializează masa caldă şi care acceptă aceste tichete sociale pe suport electronic, pe baza unor proceduri transparente şi nediscriminatorii.
Tichetele sociale pe suport electronic pentru mese calde emise nu permit efectuarea de operaţiuni de retragere de numerar sau de preschimbare în numerar și pot fi utilizate doar pe teritoriul României, în termenul de valabilitate şi numai pentru achiziţionarea serviciilor de servire a mesei calde pentru care au fost emise.
Pentru destinatarii finali nedeplasabili, autorităţile administraţiei publice locale, inclusiv prin serviciile publice de asistenţă socială sau unităţile afiliate, au obligaţia de a asigura serviciul de transport al mesei calde la domiciliul acestora.