Theodor Stolojan a făcut publică suma pe care o primește ca pensionar, dar numai din România. Aceasta este de aproape 5.000 de lei. Însă, fostul ministru de Finanțe mai primește bani și ca fost angajat al Băncii Mondiale.
„Eu am o pensie bazată pe contributivitate, însă, datorită faptului că am avut funcții de director sau șef serviciu, pentru că am parcurs toate treptele, am pensie de 4.900 de lei pe lună. O treime din pensia unui judecător sau procuror. De la Banca Mondială, dar și ca europarlamentar, am pensii, dar plafonate. Banca Mondială are un sistem de salarizare ce atrage oameni clificați, acesta fiind mai mare decât salariile din ministerele din SUA și mai mic decât cele din băncile de investiții”