Iranul ar urma sa primeasca saptamana viitoare primul lot de avioane Suhoi Su-35 din Rusia, consolidand semnificativ capacitatea fortelor sale aeriene de a contracara eventualele atacuri aeriene din partea unor adversari precum Israelul, intr-un moment in care Teheranul si Tel Avivul se afla in pragul unui conflict deschis, transmite Defence Security Asia.
Conform agentiei de stiri de stat Student News Network (SNN), saptamana viitoare Teheranul va lua in primire prima aeronava dintr-un total de 24 de avioane Su-35 „Flanker-E”.
Aceasta achizitie a avioanelor de lupta din generatia 4,5 din Rusia marcheaza un upgrade semnificativ pentru Fortele Aeriene iraniene, care s-au bazat in mare masura pe avioane de lupta mai vechi.
Fortele aeriene iraniene opereaza in prezent modele precum MiG-29, precum si avioane fabricate in SUA, cum ar fi F-5, F-4 Phantom si F-14 Tomcat, achizitionate in timpul domniei sahului Iranului, inainte de Revolutia Islamica din 1979.
Saptamana trecuta, The Washington Post, citand surse din serviciile de informatii, a relatat ca Rusia va furniza in curand Iranului si sisteme avansate de aparare antiaeriana precum S-400 „Triumf”.
Aceasta miscare a Moscovei face parte din eforturile Rusiei de a consolida capacitatile de aparare aeriana ale Iranului in anticiparea unor potentiale atacuri aeriene ale Statelor Unite si Israelului.
Recent, Defence Security Asia a transmis ca Rusia a oferit Teheranului sistemul avansat de aparare aeriana S-400 „Triumf”, capabil sa imbunatateasca capacitatea Iranului de a contracara atacurile aeriene din partea Israelului si a SUA.
Rusia a primit luna trecuta o delegatie iraniana pentru a vizita diverse facilitati de productie militara, inclusiv cele implicate in productia de componente critice pentru sistemul S-400.
Delegatia, formata din 17 inalti oficiali iranieni, a vizitat instalatiile companiei START NPP din Ekaterinburg.
Sistemul S-400 poate atinge tinte aflate la o distanta de pana la 400 de kilometri si este echipat cu radare de mare putere capabile sa invinga tehnologia stealth folosita de avioane precum F-35 si bombardiere, sustine Moscova.
In noiembrie anul trecut, ministrul adjunct al apararii din Iran, generalul de brigada Mahdi Farahi, a anuntat ca tara a finalizat acorduri cu Rusia pentru achizitionarea de avioane de lupta Su-35 si de elicoptere de atac Mil Mi-28 „Havoc”.
Anterior, in septembrie, Iranul a primit din Rusia avionul de antrenament Yak-130 „Mitten”, care va instrui pilotii iranieni pentru a opera avioane de lupta avansate de generatia 4+++, precum Su-35, si avioane de generatia a cincea, precum Su-57 „Felon”.
Initial, toate cele 24 de avioane de vanatoare Su-35 erau destinate Egiptului, dar Cairo a anulat achizitia in urma amenintarilor cu sanctiuni economice din partea SUA. In urma anularii de catre Egipt, Rusia a optat sa vanda avioanele Iranului.
Transferul avioanelor de vanatoare Su-35 catre Iran face probabil parte dintr-o „recompensa” pentru asistenta militara oferita de Iran Rusiei, inclusiv mii de drone sinucigase „Shahed-136” si, recent, rachete balistice folosite impotriva infrastructurii si pozitiilor militare ucrainene.