O echipă de cercetători de la Institutul de Tehnologie din Massachusetts (MIT) s-a gândit că cea mai bună variantă pentru a crea acumulatori mult mai buni pentru telefoanele mobile este alimentarea acestora cu zahăr. Cum este posibil?
„Într-adevăr, acestea ar putea avea, în cel mai bun caz, o autonomie la fel de bună precum modelele din ziua de azi. Dar în cazul în care nu aveți acces la o priză sau la un încărcător, puțin zahăr s-ar putea să va garanteze câteva ore de folosire în plus", au declarat cercetătorii de la MIT.
De asemenea, nu este pentru prima dată când cercetătorii folosesc zahărul ca piesă de rezistență în invențiile lor. De exemplu, acum doi ani de zile, cercetătorii de la MIT au încălzit nanotuburi de carbon, pentru a produce energie, folosindu-se doar de zahăr. Asta pentru că spre deosebire de alte tehnologii, ca pilele de hidrogen sau celulele cu metanol, soluția de zahăr folosită în aceste celule nu este explozivă sau inflamabilă.
Dar, atunci cercetătorii nu au reușit să obțină atunci o cantitate foarte mare de energie. Acum, însă, un profesor a reușit să-l îmbunătățească, obținând o cantitate de o mie de ori mai mare.
„De această dată putem vedea cum un înveliș de zahăr peste un fir fabricat din nanotuburi de carbon este aprins în partea din stângă, arzând de la un capăt la celălalt. Pe măsură ce încălzește firul, învelișul împinge un val de electroni în interiorul acestuia, convertind căldura în electricitate", scriu cei de la MIT într-o lucrare științifică recentă.