Când te rogi la miezul nopții trebuie să fii cu fața către răsărit. Așa primești toată binefacerea pe care o aduce în casa ta icoana la care te rogi.
"La miezul nopţii trezeşte-te şi laudă pe Domnul Dumnezeul tău. În ceasul acesta a înviat Domnul nostru şi a lăudat pe Tatăl, drept aceea şi nouă ni s-a poruncit a lăuda pe Domnul la această vreme. După ce te scoli, mai întâi spune stihul acesta: „În miezul nopţii m-am sculat să mă mărturisesc Ţie spre judecăţile dreptăţii Tale" (Ps. 118, 61); după aceea, tăcând puţin, spune psalmul 50 întreg, până la capăt. Psalmi să citeşti atâţia câţi poţi citi stând în picioare. După fiecare psalm fă rugăciune de taină şi metanie, mărturisind Domnului cu lacrimi păcatele tale şi rugându-L să ţi le lase; iar după fiecare trei psalmi să spui: „Aliluia".
Dacă sunt cu tine şi alte fecioare, să cânte şi ele, şi una după alta săvârşiţi rugăciunea. Spre dimineaţă să citeşti psalmul: Dumnezeule, Dumnezeul meu, către Tine mânec, însetat-a de Tine sufletul meu (Ps. 62, 1-2), iar în zori: Binecuvântaţi, toate lucrurile Domnului, pe Domnul (Cântarea celor trei tineri, 34), şi: Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, întru oameni bunăvoire! Lâudâmu-Te, bine Te cuvântăm, ne închinăm Ţie... şi celelalte.", scrie doxologia.ro.
Postul Paștelui, numit în tradiția populară și Postul Mare sau Postul Păresimilor, este cel mai lung post de peste an, întinzându-se pe o perioadă de șapte săptămâni.
Biserica a rânduit o serie de rugăciuni care să fie rostite în această perioadă. Una dintre ele îi este atribuită Sfântului Efrem Siriul.
Rugăciunea Sfântului Efrem Siriul
Doamne şi Stăpânul vieţii mele, duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânire şi al grăirii în deşert nu mi-l da mie. Iar duhul curăţiei, al gândului smerit, al răbdării şi al dragostei dăruieşte-mi-l mie, slugă Ta. Aşa, Doamne Împărate, dăruieşte-mi că să-mi văd greşelile mele şi să nu osândesc pe fratele meu. Că binecuvântat eşti Tu în vecii vecilor. Amin.