„În ce mă privește, am suspendat raporturile cu SPP. Nu beneficiez de protecție SPP, dar o lungă perioda de vreme, în care am fost succesiv vicepremier și ministru, apoi premier, ulterior mai aproape de zilele noastre în calitate de preşedinte al Senatului am avut o relație cu SPP. Aceasta relație pe care am desfășurat-o s-a derulat strict în limitele legale. Personal nu am constatat o depășire a acestor atribuții în ceea ce mă privește. Bazându-mă pe informațiile apărute în spațiul public și semnele de întrebare care s-au ridicat cu privire la anumite activități desfășurate de directorul SPP, am hotărât cu ceva timp în urmă să suspend folosirea servicilor asigurate de SPP”, a declarat, marți, la audierea sa în comisia de anchetă privind activitatea SPP, președintele Senatului.
Tăcriceanu a mai precizat că a fost supravegheat timp de mai mulţi ani.
„Am primit în urmă cu ceva timp o informare de la Parchetul de pe lângă ÎCCJ în care am fost înștiințat de o serie de interceptări care s-au facut în ceea ce privește persoana mea. Am un dosar în care am fost acuzat de mărturie mincinoasă și am fost achitat în primă instanță la ÎCCJ si el se bazează pe ascultări telefonice care au început în 2008 și a continuat până în 2016. Aceasta supraveghere care s-a desfășurat pe toate palierele a fost încuviințată a se realiza sub toate formele - audio, video, ambiental, urmărire în afara domiciului. Având în vedere această practică am deschis acțiuni la ÎCCJ privin nelegalitatea mijloacelor de urmărire la care am făcut referire, pentru că se folosesc în cazuri cu totul și cu totul speciale, motivate de terotism, atentat la siguranța națională, ceea ce nu era cazul. Această acțiune a fost respinsă, ÎCJJ a considerat că existau motive legale pentru ca judecătorul care a dat încuviițnarea acestor ascultări să procedeze ca atare”, a mai spus Călin Popescu Tăriceanu.
„Se pune problema unei coliziuni între aceste activități de supraveghere realizate de procuratură probabil prin SRI și atributiile SPP. Nu am avut din partea SPP nicio semnalizare care să îmi indice că sunt obiectul unei astfel de supravegheri. Acest lucru poate să presupună mai multe variante. Una este că erau atât de discrete încât reușeau, precum musca, să nu fie văzuți nici de SPP. Intrau, poate, pe burlan, și pe burlan nu era asigurată niciun fel de pază, ca în filme”, a declarat acesta la audiere.
Audierea lui Tăriceanu vine în contextul în care fostul director SPP, Dumitru Iliescu, a declarat pe 2 octombrie, la audierea sa în comisia parlamentară pentru verificarea posibilei implicări a SPP în activitatea unor partide politice, că serviciul de pază și protecție ar fi trebuit să știe despre cei șapte ani în care Călin Popescu Tăriceanu a fost supravegheat pe mandat de siguranță națională și că SPP ar fi trebuit să ia „măsuri de contracarare”.