Acordul cu Germania conform căruia tancurile Leopard 2A4 vor fi livrate Slovaciei este încă în vigoare, a declarat ministrul pentru agenţia slovacă TASR miercuri seara.
În baza acordului, un tanc Leopard a fost predat Slovaciei în decembrie în mandatul ministrului apărării german de atunci, Christine Lambrecht, alte 14 urmând să fie livrate până la sfârşitul acestui an.
Tancurile Leopard fac parte dintr-un sistem de schimb circular de echipament militar pus în practică de guvernul german pentru a furniza în mod indirect armament Ucrainei, prin intermediul unor aliaţi.
Printr-un astfel de schimb circular, tancurile germane Leopard înlocuiesc 30 de vehicule de luptă de infanterie BMP-1 pe care Slovacia le-a predat deja Ucrainei.
Pentru a ajuta ţara vecină, Slovacia este dispusă să discute transferul tancurilor sale T-72 de concepţie sovietică, însă Bratislava ar trebui să primească un înlocuitor corespunzător, a spus Jaroslav Nad.
Tancurile Leopard, în schimb, înlocuiesc ele însele echipamentul predat şi sunt, prin urmare, indispensabile, a adăugat ministrul slovac.