Adina a ajuns la Spitalul de Copii Sfânta Maria din Iaşi în luna decembrie. La 19 ani, cântărea doar 16 kilograme şi avea grave deficienţe metabolice şi psihice. Medicii au descoperit că fusese hrănită toată viaţa doar cu lapte de capră. În ultimele săptămâni a reuşit să treacă, în sfârşit, de 20 de kilograme. Nu mai vrea să bea niciodată lapte, dar nu refuză alimentaţia.
Adolescenta a mers zilnic la şedinţe de fizioterapie, i-au fost administrate perfuzii şi a stat non-stop sub supraveghere medicală. Acum poate fi externată. "Anemia cu care a venit a fost incredibil de mare. Am suspus-o la un program de reabilitare nutriţională. Comunică mai bine, a început să se joace ca un copil de 3-4 ani", a spus Marin Burlea, şef Clinică de Gastroenterologie.
Fata va merge lunar la control, la Spitalul de Copii din Iaşi. Ea se va reîntoarce la familia sa, în Suceava, şi nu într-un centru de plasament, aşa cum au solicitat iniţial autorităţile.