La miezul nopții, polițiștii i-au făcut semn șoferului unei dube să tragă pe dreapta. Inițial, tânărul de 25 de ani aflat la volan, a oprit, însă când polițiștii s-au apropiat de mașina lui, a demarat în trombă. Echipajul a pornit după el în direcția Botoșani, somându-l să oprească de mai multe ori, însă fără succes.
„Au fost executate mai multe focuri, atât de avertisment în plan vertical, cât și spre caroseria și pneurile autoturismului”, a declarat Delia Nenișcu, purtător de cuvânt al IPJ Botoșani.
După o goană de 5 km, tânărul a fost oprit în comuna Văculești după ce două gloanțe din cele peste 60 trase spre mașină, l-au nimerit în spate. Polițiștii l-au dat jos și l-au încătușat, apoi l-au dus la spital pentru îngrijiri medicale.
Două gloanţe l-au lovit pe tânăr, rănindu-l grav. Tânărul a fost dus direct pe masa de operaţii. La examinare s-a constatat că unul dintre gloanțe a penetrat organele interne.
„Pacientul prezenta două plăgi prin împuşcare, fără leziuni de ieşire a gloanţelor. O plagă în zona omoplatului stâng, iar a doua în zona bazei hemitorace drept. A fost stabilizat în serviciul de Urgenţe şi ulterior dus direct în sala de operaţii”, a precizat un medic din cadrul Serviciului Judeţean de Ambulanţă pentru monitorulbt.
Poliţiştii au demarat imediat o anchetă pentru a stabili cu exactitate ce l-afăcut pe tânăr să nu oprească.