Conform unor informații pe surse, cei de la PNL sunt dispuși din nou să negocieze cu USR. O condiție ar fi totuși ca numele propuse în Guvern să fie altele decât ale celor care au ocupat până acum conducerile ministerelor de la USR.
UPDATE: Cei de la USR susțin că momentan nu au primit nicio invitație de la PNL pentru refacerea coaliției.
Florin Cîțu e gata să refacă Coaliția cu USR. Ba chiar îi invită pe liderii Uniunii la masa negocierilor. „Exclus să colaborăm cu PSD”, a mai declarat președintele PNL. Liderii USR spun că sunt pregătiți să revină la discuții, în momentul în care PNL nu va mai negocia cu PSD. Pe de altă parte, premierul desemnat susține că până sâmbătă seara va depune lista și programul de guvernare în Parlament.
„Premierul desemnat are mandat să negocieze cu forţele politice. Poate să vină în PNL şi să ceară flexibilizare, atunci când are ce să fie flexibilizat. În acest moment lucrurile sunt puse invers. Domnul premier desemnat Nicolae Ciucă are disponibilitatea şi atributul de a discuta cu cei de la USR. Trebuie să vedem dacă cei de la USR ar accepta această variantă şi după aceea putem să vedem dacă putem reface coaliţia. Dar e nevoie de o discuţie onestă, bărbăteşte. Putem să avem o discuţie cu USR, dacă vom merge în aceeaşi direcţie bine, dacă nu, bineînţeles că nu”, a declarat Florin Cîțu, miercuri.
„Încă se negociază şi cu PSD şi cu USR pentru o susţinere în Parlament. Sper să mai avem o discuţie astăzi cu cei de la USR. PNL e în spatele domnului Ciucă 100%. Vedem care sunt concluziile. PSD a spus de nu ştiu câte ori că ei nu vor la guvernare. O refacere a USL nu se poate, nu este un proiect în acest moment. (…) Mie mi se pare că încearcă să forţeze nota cu astfel de soluţii”, a mai spus liderul liberal.