Deși s-au tot certate pe cine este premier și cine are cele mai multe ministere, PSD și PNL par să se fi pus de acord despre candidatul pentru Cotroceni. Și este vorba despre unul comun, susținut de ambele formațiuni: Crin Antonescu
În ședința liberalilor s-a decis că Crin Antonescu să fie propunerea comuna între PSD și PNL. Surse din PSD spuneau că ar fi o variantă buna pentru că ar putea să mobilizeze ambele tabere. Deci, ar putea fi reluate negocierile pentru noua coaliție.
Fostul preşedinte al PNL Crin Antonescu afirmă că nu a fost contactat de niciunul dintre liderii partidelor pro-europene pentru a discuta despre posibilitatea unei candidaturi la Preşedinţia României.
”Am spus foarte clar că de dorit nu îmi doresc, nu am în agendă aşa ceva şi de luat în calcul nu am ce să iau în calcul. Pe scurt, ca să fiu foarte deschis, că nu am niciun motiv să umblu cu eschive: dacă cineva mi-ar face o propunere, aş da un răspuns, cum e civilizat, dacă cineva mă va întreba ceva, voi da un răspuns. Nu vorbesc, sau nu răspund, în orice caz, neîntrebat, de când mă ştiu”, a subliniat Crin Antonescu.
El a remarcat că ”e cu totul altul desenul politic al României actuale de România lui 2009”, atunci când el a candidat la Preşedinţie, fostul lider al PNL amintind că, la acel moment, cu 20% din voturi, nu a reuşit să intre în al doilea tur de scrutin, iar anul acesta cel aflat pe primul loc a obţinut puţin peste 20 de procente din voturile exprimate.