"Multe dintre cuplurile cu care lucrez refuză ideea sexului programat. Ei cred că dorinţa sexuală trebuie să apară spontan, dar în relaţiile de durată dorinţa sexuală nu mai apare chiar aşa de repede ca la început. Ce retrezeşte dorinţa sexuală? Stimularea, excitarea! Recomand cuplurilor, ca temă pentru acasă să creeze un spaţiu al dorinţei, un timp în care să-şi ofere pur şi simplu o perioadă de 20 de minute în care să-şi creeze plăcere, stimulare, excitare, fără presiunea sau cerinţa de a face sex. Ce pot face cuplurile în acest interval de timp? Să se sărute, să se îmbrăţişeze, să se mângâie, să-şi facă masaj, să se uite la filme erotice împreună, să citească articole deocheate, să danseze, să facă tot ceea ce ambii parteneri consideră că i-ar putea stimula. Este mai bine să fii un cuplu care îşi programeaza plăcerea şi stimularea, decât să ajungeti în situaţia ca sexul să nu mai ajungă niciodată pe lista de priorităţi", spune psihologul psihoterapeut Gabriela Marin, conform doctorulzilei.ro.