De ce ar fi fructele de mare de post? Partizanii ideii spun că respectivele crustacee şi moluşte nu au sânge, deci nu au cum să fie considerate animale sau peşti. Prin urmare, deşi nici din regnul vegetal nu fac parte, ar fi, totuşi, de post. Pe acest principiu, deşi e moluscă (face parte din clasa Gastropoda, încrengătura Mollusca), melcul care iese la plimbare după ploaie nu este de post, pentru că are sistem circulator şi sânge.
Argumentele legate de sânge nu sunt tocmai coerente, după părerea noastră. Susţinătorii ideii că fructele de mare sunt de post mai spun şi că ele sunt consumate de călugării de la Sfântul Munte Athos ca mâncare de post. Acest fapt este parţial adevărat. Într-adevăr, spun surse bisericeşti cu autoritate, pe Sfântul Munte se pot da dezlegări la fructe de mare şi icre de peşte, dar nu oricum şi în nici un caz pentru desfătarea călugărilor. „Spune o tradiţie că, într-un post, călugării din Sfântul Munte nu mai aveau ce mânca şi atunci Maica Domnului li s-a arătat, îngăduindu-le să consume fructe de mare. Aşadar, dezlegarea s-a făcut doar într-o situaţie limită, nu pentru toate posturile”, scria arhim. Mihail Daniliuc în Doxologia.
Cine spune că fructele de mare nu trebuie mâncate în nicio zi de post se bazează pe faptul că aceste moluşte şi crustacee, deşi nu au sistem circulator, au carne, prin urmare sunt, aşa cum se spune în limbajul bisericesc, „de frupt”, de dulce. În plus, mai spun adepţii postului bazat pe regim alimentar vegetal, noi avem numeroase ingrediente din care să ne preparăm mâncăruri de post, în vreme ce călugării de pe Muntele Athos nu au şi sunt nevoiţi să recurgă uneori la fructe de mare.
În textele bisericeşti care ne dau îndrumări pentru post se vorbeşte mai degrabă despre fructe şi legume uscate, legume fierte şi câteva dezlegări la untdelemn şi vin. Uneori, se fac dezlegări la peşte. În principal, se vorbeşte despre asigurarea, pe durata postului, a unui nivel satisfăcător de nutrienţi în organism, astfel încât să nu ne îmbolnăvim. Vorbim despre hrana de care avem nevoie şi nu despre savurarea unor mâncăruri vegetale sofisticate, servite pe farfurii îmbelşugate. Dacă totuşi cineva nu s-ar putea înfrâna suficient, gastronomia românească, mai cu seama cea moldovenească şi cea dobrogeană, ne oferă din belşug reţete de post, care ar satisface şi cele mai simandicoase gusturi.
