Referitor la Conceptul Strategic, secretarul general al NATO a amintit că acesta reprezintă \"\"planul cardinal pentru viitorul Alianţei\"\" şi \"\"va stabili poziţia comună faţă de Rusia, provocările emergente şi China, precum şi asocierea noastră cu UE, care a atins niveluri fără precedent\"\", relatează EFE, preluat de Agerpres.
Documentul, revizuit ultima dată în urmă cu 12 ani, respectiv în 2010, descrie obiectivele NATO, identifică trăsăturile esenţiale ale mediului de securitate şi oferă orientări pentru adaptarea forţelor armate.
\"\"Intensificăm descurajarea şi apărarea, ne consolidăm prezenţa, capacităţile şi disponibilitatea, în special în partea estică a Alianţei\"\", a adăugat Stoltenberg.
Oficialul NATO a arătat, de asemenea, că vor fi adoptate măsuri de susţinere a Ucrainei şi a \"\"altor parteneri în situaţie de risc\"\", Alianța având prevăzut să aprobe pentru Ucraina \"\"un pachet exhaustiv de asistenţă\"\".
Liderii statelor NATO vor aborda și problema bugetelor alocate apărării şi \"\"vor ameliora repartizarea cheltuielilor, cu mai multe investiţii în apărare care să fie făcute împreună\"\".
Totodată, summitul de la Madrid va lua în discuţie şi cererile Finlandei şi Suediei de aderare la Alianţa Nord-Atlantică. În prezent, subiectul bate pasul pe loc, și asta deoarece Turica se menține fermă pe poziție, opunându-se aderării.
\"\"Turcia are preocupări legitime pentru securitatea sa şi lucrăm la soluţionarea lor împreună cu Suedia şi Finlanda\"\", a arătat Stoltenberg.
Summitul de săptămâna viitoare, a mai spus el, este \"\"o oportunitate de a ne angaja din nou faţă de legătura vitală între Europa şi America de Nord\"\".
Discuţiile dintre Turcia, Finlanda şi Suedia cu privire la aderarea ţărilor nordice la NATO vor continua, este mesajul transmis de Ankara, după o întrevedere ce a avut loc la începutul acestei săptămâni, la Bruxelles.
Reamintim că aderarea unei ţări la NATO necesită aprobarea tuturor celor 30 de membri. Turcia este un aliat NATO de peste 70 de ani şi are a doua cea mai mare armată a alianţei.