Numărul persoanelor spitalizate în urma infecţiei cu coronavirus în Statele Unite a crescut cu 21% în două săptămâni, potrivit celui mai recent bilanţ realizat de New York Times.
Circa 18.918 de pacienţi se află în spitalele de pe teritoriul ţării pentru a primi tratament contra acestei boli virale. Dintre aceştia, 2.121 de pacienţi sunt internaţi în secţii de terapie intensivă.
O creştere de 12% a fost înregistrată la internările în secţiile de terapie intensivă în ultimele două săptămâni. Statele Unite au înregistrat duminică 4.981 cazuri de COVID-19 şi 23 de decese.
În total, numărul persoane infectate cu coronavirus pe teritoriul ţării a ajuns la 81.877.929, potrivit celor mai recente date furnizate de Johns Hopkins University.
Numărul deceselor asociate COVID-19 pe teritoriul Statelor Unite a ajuns la 997.539. New York a raportat cel mai mare număr de cazuri, 6.400 şi 19 decese. Peste 80 de milioane de persoane s-au recuperat până acum în urma bolii, potrivit bilanţului realizat de Worldometer.
Conform celor mai recente informaţii publicate de Centrele pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor, peste 220 de milioane de americani, echivalentul a 66,3% din populaţia eligibilă, au primit până acum ambele doze dintr-un vaccin anti-COVID-19.
Circa 46% din populaţia eligibilă a primit deja o doză booster, recomandată pentru a oferi protecţie suplimentară împotriva noului coronavirus, relatează Agerpres.