Pandemia cauzată de infecția cu virusul SARS-CoV-2 pare să fi modificat rapid percepția angajaților faţă de ideea de a lucra de acasă, indică studiul "Forţa de muncă a viitorului".
Deşi doar 5% dintre cei intervievaţi lucrau de acasă în cea mai mare a timpului înainte de impunerea restricţiilor, în prezent 87% dintre salariaţi vor să aibă posibilitatea de a alege unde, cum şi când lucrează, indică studiul Cisco.
Vicepreşedintele Cisco Systems, Gordon Thomson, a declarat că firmele vor fi nevoite să-şi reconfigureze modul de funcţionare, pentru a contribui la satisfacerea cererilor angajaţilor, care prioritizează comunicarea eficientă şi colaborarea înainte de orice altceva.
Thomson a adăugat că tehnologia va fi folosită pentru a garanta siguranţa angajaţilor şi a datelor personale în mediul lor de lucru, fie că este vorba de birou sau de locuinţă.
''Nu mai este vorba doar despre conectarea oamenilor, ci şi despre experienţa pe care o livrezi oamenilor în contextul în care ei sunt conectaţi. Investim mult mai mult în partea analitică ce merge dincolo de conectivitate'', a explicat el într-un interviu.
Studiul Cisco a fost realizat pe baza intervievării a 10.000 de oameni din 12 pieţe din Europa, Orientul Mijlociu şi Rusia.