Rezultatele studiului au arătat că persoanele care au avut o formă uşoară de COVID-19 şi care nu au prezentat simptome persistente după îmbolnăvire, sau aşa numitul COVID-19 de lungă durată (long-COVID-19), au suferit totuşi de probleme de memorie şi de atenţie mai multe luni după recuperare.
În cadrul studiului, cei 136 de participanţi care fuseseră testaţi anterior pozitiv pentru coronavirus, însă nu raportaseră alte simptome de lungă durată au fost rugaţi să rezolve o serie de exerciţii pentru a le fi testate abilităţile cognitive şi memoria.
Cercetătorii au descoperit că participanţii au avut probleme semnificative în a-şi aminti experienţe personale - cunoscută drept memorie episodică - până la şase luni după infectare.
Ei au constatat, de asemenea, că acestor pacienţi le-a fost afectată capacitatea de a-şi menţine atenţia până la nouă luni după infectare.
"Ceea ce este surprinzător este că, deşi persoanele care au avut COVID-19 nu mai aveau simptome în momentul testării, ele au prezentat probleme de memorie şi atenţie", a declarat dr. Sijia Zhao de la Departamentul de Psihologie Experimentală din cadrul Universităţii Oxford.
"Descoperirile noastre arată că oamenii pot experimenta unele consecinţe congnitive cronice luni de zile după infectare", a adăugat experta.
Cu toate acestea, cercetătorii care au realizat studiul au afirmat că persoanele care au experimentat probleme în ceea ce priveşte memoria episodică şi menţinerea atenţiei au revenit în mare parte la normal după şase şi, respectiv, nouă luni.