„Studiul compară mai multe scheme terapeutice, multe dintre ele în uz în foarte multe ţări. Într-adevăr se introduce şi compararea cu aceste scheme considerate deja clasice, a preparatului aprobat de agenţia medicamentului din SUA, Remdesivir. Numărul de pacienţi nu este limitat, dar cu siguranţă va exista o distribuţie a pacienţilor care să fie trataţi cu cele 4 scheme terapeutice.
În niciun fel viaţa pacientului nu va fi pusă în pericol, pentru că nu se continuă cu o schemă dacă cumva situaţia pacientului se înrăutăţeşte şi are nevoie de altă abordare terapeutică”, a declarat profesorul Alexandru Rafila, conducătorul studiului, potrivit unei agenții de presă.
Criteriile de includere sau excludere a pacienţilor în cazul acestui program ţin de vârstă, patologii asociate şi comorbidităţi, potrivit unui comunicat de presă al Spitalului Militar.