Acest film se va concentra pe viaţa şi cariera ”celui mai de încredere crainic TV al Americii” şi pe relaţia sa cu Războiul din Vietnam, insistând asupra rolului pe care jurnalistul l-a avut în ”modificarea părerilor opiniei publice, făcând-o să se pronunţe împotriva acelui conflict militar ce nu putea fi câştigat”.
Steven Spielberg va produce acest film prin intermediul companiei sale de producţie, Amblin Entertainment, notează News.ro. Nu se ştie deocamdată dacă apreciatul cineast american va fi şi regizor al proiectului.
Filmul va avea la bază un scenariu scris de Matt Charman, cu care Steven Spielberg a colaborat şi la pelicula ”Podul spionilor/ Bridge of Spies”.
Walter Leland Cronkite Jr. (4 noiembrie 1916 - 17 iulie 2009) a fost un jurnalist american de televiziune, cunoscut pentru prezentarea între anii 1962 şi 1981 a jurnalului televizat ”Evening News” difuzat de canalul CBS. În epocă, a fost considerat jurnalistul cel mai serios, experimentat şi reprezentativ în ochii opiniei publice americane şi de aceea a dobândit o mare influenţă în rândul clasei politice şi al lumii mondene.