Secretarul de stat Csilla Hegedus a anunțat că aproximatov 20 de mii de tineri vor putea beneficia de un grant în valoare de 1000 de euro pentru a-i determina și a-i impulsiona pe aceștia să devină investitori la bursă:
”Am vrea să facem un proiect combinat în care să fie o parte educațională, respectiv să ajutăm în jur de 20 de mii de tineri să fie investitori la bursă și ne-am gândit - și spun acest lucru în prima vista, e un gând care se va modifica după consultări - să le oferim 1000 de euro ca un grant, dacă ei vor investi 1000 de euro la bursă. Ne-am gândit să fie în termen de patru ani, deci 250 de euro pe an, dar bineînțeles partea de educație și training trebuie să preceadă.
Cred că vom contribui semnificativ la creșterea investitorilor care, după ce învață și după ce văd ce se întâmplă la bursă, după aceea, în primul rând, pot să atragă și pe alții. Dar, pe de altă parte, pot să devină investitori din banii lor proprii. Foarte pe scurt, proiectul este lansat. Din 6 martie, se pot depune proiectele. Principiul este primul venit, primul servit”, a declarat Csilla Hegedüs, secretar de stat la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene.