Potrivit datelor preliminare ale celei de-a doua analize, eficienţa vaccinului rusesc după 28 de zile era de 91,4 %.
Potrivit analizelor clinice, eficienţa de 91,4 % a fost demonstrată în rândul a 39 de persoane infectate, printre care figurau voluntari care au primit placebo (31) şi cei care au primit vaccinul (8).
În total, 14.095 de voluntari au primit vaccinul şi 4.699 au primit placebo, potrivit comunicatului oficial.
În prezent, 40.000 de voluntari participă la faza a treia a studiilor clinice, dintre care peste 22.000 au fost deja injectaţi cu o primă doză, iar 19.000 au primit atât prima, cât şi a doua doză.
În timpul studiilor clinice, experţii ruşi nu au detectat reacţii adverse "neprevăzute" ale vaccinului în rândul voluntarilor.
Primele tranşe ale vaccinului Sputnik V vor ajunge pe piaţă pentru clienţii internaţionali în ianuarie 2021, în baza acordurilor încheiate deja de Rusia cu mai mulţi parteneri străini, mai arată sursa citată.